Preşedintele scriitor

Posted: 2010/01/14 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Scrisorile trimise de Vaclav Havel soţiei sale, Olga, în timpul detenţiei acestuia din motive politice se configurează în două direcţii fundamental diferite: pe de o parte o referire constantă la micile activităţi casnice care, de-acum, stau în exclusivitate în sarcina soţiei singure, iar pe de altă parte constatări şi meditaţii mai mult sau mai puţin filosofice despre rolul omului, despre existenţă, despre frumuseţea teatrului etc.

Am remarcat şi aplecarea viitorului (pe-atunci) preşedinte al Cehiei către calofilie. Scriitura sa este pur şi simplu frumoasă, aducându-mi aminte de celebrul Flaubert care, zice-se, ieşea în spatele grădinii după fiecare pagină scrisă pentru a o citi cu voce tare şi a vedea dacă „sună” bine. Cele 144 de scrisori pe care le conţine cartea de faţă se constituie în tot atâtea mici zvâcniri de viaţă, cu atât mai surprinzătoare cu cât provin dintr-un mediu în care pesimismul pare încastrat în ziduri. Vaclav Havel nu renunţă nicio clipă la optimism, la setea de viaţă, la a-şi cultiva, chiar şi din închisoare, gustul pentru estetic, pentru cultură, pentru informaţie (printre altele, se plânge că i-a fost interzis privitul la televizor o perioadă, precum şi că nu mai are ce să citească, epuizând destul de repede rezerva de carte a penitenciarului).

De la un punct încolo, scrisorile lui Havel dobândesc un uşor accent impersonal, asta şi datorită faptului (care reiese clar dintr-una din scrisori) că unele dintre răspunsurile Olgăi îi vor fi oprite destinatarului, tocmai pentru că referirile la persoane cunoscute ori întâmplări certe nu pot scăpa ochiului vigilent al cenzurii închisorii. Aici începe seria scrisorilor-eseu, în care Havel îşi pune la bătaie întregul arsenal intelectual, social, moral şi chiar politic pentru a descrie, prin prisma propriilor experienţe, deruta zilnică a omului de factură nouă (nu a omului nou!).

Ce mi-a atras atenţia în mod deosebit este seriozitatea şi abnegaţia cu care Havel îşi creează propria „şcoală a autocontrolului”, lucru pe care, dacă e să încerc o confesiune, mi-l doresc de prea multă vreme ca subiectul să fie, azi, o noutate pentru mine. Lecţiile de autocontrol se constituie într-un fel de tablă a interdicţiilor menite, fireşte, să servească intenţiei de a deveni mai puternic în raport cu tine însuţi şi cu tentaţiile cărnii şi ale spiritului. Citez, că n-am încotro: „să nu tânjeşti sub nicio formă după felul în care cineva apreciază pe altcineva, să nu te laşi condus de pofte nesatisfăcute şi să nu încerci să le satisfaci pe socoteala demnităţii tale, […] să accepţi consecinţele fireşti ale propriului comportament, […] să nu-ţi plângi de milă […], să nu îi faci pe alţii să sufere pentru a compensa pentru propria ta suferinţă etc.” (p.170). Mă opresc aici, din motive care n-au nicio legătură cu scrisorile lui Havel către soţia sa, Olga…

(Vaclav Havel, Scrisori către Olga, ed. Art, 2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s