Epiderma penisului

Posted: 2010/01/09 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

… asta aşa, ca să fiu delicat şi să nu zic de-a dreptul „pielea pulii”. Adrian Schiop, deopotrivă identificabil în omul cerebral înstrăinat şi anxios ori în organul său genital uşor confuz, e, pare-se, personaj principal în acest ce: roman?, eseu confesiv?, volum de memorii? care poartă titlul „Zero grade Kelvin”.

Reţeta e simplă: se ia un emigrant atipic (pentru că nu doreşte să muncească în străinătate neapărat pentru a-şi hrăni nevasta de-acasă şi plozii aferenţi, din simplul motiv că nu-i are), se aşează într-un loc exotic (Noua Zeelandă), se asezonează cu personaje pitoreşti (Hansie, Nicu Popa) ori complet imbecile (Astrid, „China boy”), se aduc nişte jointuri, nopţi pierdute prin pub-uri sordide, discuţii semi-filosofice despre rolul omului şi al societăţii, se „bagă” şi nişte sex anemic (de preferinţă cu ambele sexe, ca să nu existe discriminare), un pic din deriva celui trezit dimineaţa printre străini şi gata cartea! 251 de pagini despre experienţa muncii într-o ţară care nu-ţi datorează nimic.

Nu ştiu sigur dacă această carte mi-a plăcut sau nu. Am citit-o foarte repede, ceea ce e un indiciu al plăcerii lecturii, fără dubiu, însă impresia permanentă a fost de… maioneză tăiată. Succesiunea aiuritoare de întâmplări cotidiene, deşi reconfortante prin veridicitate (cred că autorul scrie cu pasiune, în ciuda faptului că vrea să pară detaşat), pare să nu aibă un scop, cum să-i spun…, metacontextual. Adică Adrian Schiop pare să ne povestească numai din plăcerea de a povesti şi nimic mai mult. Rememorarea ca scop în sine.

Mi-a plăcut enorm, în schimb, ultimul capitol al cărţii, intitulat „[două specii]”, care e , de fapt, după părerea mea, poezie pură. Incredibilă (şi extraordinar de frumoasă) trecerea de la epicul restului cărţii la registrul acesta aproape liric din ultima parte a volumului. Surprinzător şi, repet, foarte foarte frumos, chit că termenul ăsta a căzut, probabil în desuetudine.  

Pe de altă parte, dacă la autorii romantici (sau chiar la precursorii lor) meditaţia era precedată de o contemplare pierdută a întinderii unei mări ori a nesfârşitului cosmic, la A. Schiop introspecţia pare urmarea firească a studierii cu atenţie pedagogică a unui organ extern: „[…] m-am dus la toaletă. Am stat în cabină câteva minute bune, cu tâmpla sprijinită de faianţa rece, holbându-mă ca idiotul la vinişoarele albăstrii de sub pielea pulii” (p.69). Q.E.D.

(Adrian Schiop, Zero grade Kelvin, ed. Polirom, 2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s