Arhivă pentru 2009/12/25

Culegerea aceasta de nuvele a reuşit performanţa (deşi sunt foarte maleabil şi uşor de impresionat când vine vorba despre literatură) să nu mă convingă deloc. Adică, spus pe româneşte, nu mi-a plăcut.

Am impresia că toate povestioarele de aici au aceeaşi temă, pe care autoarea a încercat s-o reinventeze cu fiecare nou titlu. Numai că, din punctul meu de vedere, nu prea i-a ieşit. E obositor să „asculţi”, în 200 de pagini, remixuri ale aceleiaşi bucăţi.  Oameni cu vieţi simple, care fac eforturi considerabile de a da un sens propriei existenţe – iată o idee pe care alţi autori au pus-o în scenă cu mult mai mult farmec decât Gabriela Melinescu. Personajele cărţii de faţă sunt şterse, nenaturale, iar nuvelele (deşi mie îmi par schiţe mai degrabă) sunt pe cât de uşor de citit, pe atât de neimpresionabile. Există şi aici tema înstrăinării, a greutăţii de a-ţi găsi locul (reminiscenţă a dramei emigrării, cu siguranţă), un strop de realism magic, oleacă umor moralizator, dar ceva nu se leagă.

Cartea conţine şi desene ale autoarei, însă şi aici trebuie s-o spun clar: fie nu mă pricep eu la simbolistică, fie, într-adevăr, desenele n-au nimic de-a face cu poveştile în interiorul cărora ele sunt inserate. Probabil că „Ghetele fericirii” a fost prea mult pentru mine…

Sunt conştient că Gabriela Melinescu e o scriitoare apreciată, mai mult prin Suedia decât pe plaiurile natale (cartea însăşi e o traducere din suedeză, realizată de G.M.). Mă aşteptam la o surpriză plăcută. N-a fost să fie. Poate n-am început bine. Să-ncerc cu „Jurnalul suedez”?

(Gabriela Melinescu, Ghetele fericirii (nuvele), ed. Polirom, 2006)

Reclame