Curat telenovelă!

Posted: 2009/12/19 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Am promis că nu mă las bătut în ceea ce o priveşte pe Iris Murdoch. Acest al doilea roman al ei pe care l-am citit e aproape la fel de plăcut ca primul („Castelul de nisip”), însă mi s-a părut exagerat (ca temă) pe alocuri. But still, o plăcere la citit.

Remarcabilă, în primul rând, e uşurinţa cu care Dame Murdoch se „încarnează” într-un personaj masculin (romanul e construit la persoana I) şi, culmea!, reuşeşte să-i descrie atât de bine stările, încât poţi crede, la un moment dat, că romanul e scris de un autor, nu de o autoare… În literatura română, singurul exemplu de acest fel care-mi vine în minte (deşi e viceversa) e cel al lui Augustin Buzura care, în Refugii, se „transformă” într-o femeie uşor labilă, Ioana Olaru. Un roman care mi-a plăcut, de fapt…

Dar de ce zic că e telenovelă? Simplu. Pentru că întâmplările sunt atât de bine potrivite de hazard, încât îţi vine să spui că nu există pe lume decât coincidenţe şi că, mai devreme sau mai târziu, ne vom lovi automat de ele. Hilary, tânărul personaj principal al cărţii, are în tinereţe un fling cu soţia unuia dintre mentorii săi de la Oxford. Povestea lor, a lui Hilary şi Anne, nu are un sfârşit fericit, pentru că Hilary provoacă un accident de circulaţie în care Anne, însărcinată, moare. Soţul ei (şi mentorul lui Hilary), Gunnar Jopling, încearcă să-şi refacă viaţa, căsătorindu-se cu Lady Kitty, iar întâlnirea dintre el şi Hilary are loc după foarte mulţi ani, răstimp în care Hilary ocupă o măruntă funcţie administrativă, deşi capacităţile lui intelectuale (şi mai ales lingvistice) i-ar fi permis mult mai mult. Sfârşitul e lesne de observat: Hilary se îndrăgosteşte şi de Lady Kitty, iar finalul poveştii lor, nici în acest caz, nu e fericit. Dar simt din nou că minimalizez frumuseţea cărţii.

Sigur că nu la asta se reduce întregul roman, care însumează aproape 600 de pagini. Există şi aici personaje memorabile, cum sunt Christopher (colegul de apartament al lui Hilary), Tommy (eterna logodnică a personajului principal), Clifford, soţii Impiatt (un fel de snobi middle-class), enigmatica Biscuit (camerista lui Kitty), Crystal (sora lui Hilary, care trăieşte în umbra acestuia şi care are un secret mare legat de Gunnar), Arthur (insipidul subaltern al lui Hilary, îndrăgostit nebuneşte de Crystal).  Toate personajele au o istorie a lor, nimeni nu apare din senin şi fără vreun scop precis în toată această ţesătură de intrigi şi zbucium sufletesc. Pentru că şi în asta constă miracolul cărţii: nu e o succesiune aleatorie de întâmplări, ci reprezintă şi o incursiune în mintea unui om suficient de inteligent încât să-şi înţeleagă propria micime, dar şi posesor al unui orgoliu uşor exacerbat care-i justifică cinismul şi instabilitatea emoţională.

Un minus, în schimb, pentru traducere, pentru că mă aşteptam ca Antoaneta Ralian să nu comită greşeli elementare, cum ar fi, de pildă, o construcţie frecventă în vorbirea curentă (dar eronată) de genul „ne înţelesesem” (e fie „ne înţeleseserăm” – mai mult ca perfect, fie „ne înţeleserăm” – perfect simplu. „Înţelesesem” e forma de mai mult ca perfect pentru persoana I singular, nu plural). La fel, un minus pentru redactare, cu multe litere lipsă sau inversiuni nepermise la o editură de talia Poliromului.

(Iris Murdoch, Fiul cuvintelor, ed. Polirom, 2003)

Anunțuri
Comentarii
  1. Ciprian spune:

    M-am obişnuit ca la Polirom să nu găsesc greşeli nici căutând „cu lupa”. Bineînţeles că există şi scăpări.
    Cât despre operele roz, în stil telenovelă, mi-am format o anumită adversitate faţă de asemenea scrieri. Sper doar ca soarta să nu mi se întoarcă împotrivă şi să dau acelaşi stil (roz) încercărilor mele de a crea literatură.

    • danboeriu spune:

      1) Nici eu n-am găsit greşeli, în general, la Polirom, dar cartea asta e plină de astfel de mostre de neglijenţă.
      2) Cred că nu m-am exprimat suficient de clar. „Fiul cuvintelor” nu e o „operă roz”, însă subiectul abordat ar putea fi tratat foarte bine în stilul soap-cinematografic al anilor `90. E o carte care se citeşte cu o plăcere extraordinară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s