Arhivă pentru 2009/12/14

Am o stimă deosebită pentru Neagu Djuvara (pe care îl consider una din minţile strălucite pe care le avem) şi pentru editura Humanitas, care, după 1990, a încercat să redea românilor istoria netrucată a ultimilor 50 de ani. Însă nu orice „invenţie” editorială a prestigioasei edituri merită băgată în seamă, chiar dacă autorul e o personalitate publică de primă mărime.

Aşa s-a întâmplat cu cartea de faţă. E greu să numeşti, de fapt, „carte” o apariţie editorială care abia depăşeşte 100 de pagini, cu ilustraţii cu tot! Humanitasul are o tradiţie mai veche în această meteahnă. Amintesc doar „Despre minciună” (Gabriel Liiceanu), „Discernământul modernizării” (Patapievici) ori „Despre bucurie în est şi în vest” (Andrei Pleşu). Toate cărţi în regulă din punctul de vedere al conţinutului ori al ideilor transmise, dar care nu erau suficiente pentru a justifica un volum. Nu poţi transforma conţinutul unei conferinţe într-un volum de sine stătător…

Poveştile lui Neagu Djuvara, 4 la număr, au apărut iniţial în „Plai cu boi”, revista lui Mircea Dinescu. Nu spun că nu au farmec, că nu sunt povestite într-o limbă română exemplară care, chiar dacă nu abundă în neologisme, îşi păstrează o savoare aparte. Toate acestea sunt adevărate, însă „subţirimea” povestirilor e dezolantă. Mă aşteptam la o carte mult mai substanţială, mai stufoasă şi mai… „epică”, în concordanţă cu memoria fantastică a lui Neagu Djuvara. Probabil că, de această dată, comercialul a fost mai important decât substanţa. Însă dacă un astfel de lucru e scuzabil la unii scriitori fără prea mare adâncime, la un autor de calibrul lui Djuvara acest fapt e, din punctul meu de vedere, de neacceptat. Poate sunt retrograd. Îmi asum acest defect cu seninătate.

Închei, spunând că mi se pare nefiresc să citesc într-o jumătate de oră o carte de proză scrisă de Djuvara. E, după vorba unui prieten, un fel de popcorn pentru intelectuali. Da’ tot popcorn e… 

(Neagu Djuvara, Amintiri şi poveşti mai deocheate, ed. Humanitas, 2009)

Reclame