Pe dracu’!

Posted: 2009/11/17 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , ,

Sper să nu par din cale-afară de deplasat dacă spun că m-am săturat de prefeţele bombastice ale celor care încearcă să promoveze o carte. Uneori reuşesc doar să mă amuze.

M-am apucat oarecum de literatura japoneză acum vreo 3 ani. Încercam, cică, să-mi lărgesc orizonturile, he he. I-am citit pe Murakami (Haruki, nu Ryu), Tanizaki, Kawabata. Mi s-a părut că toate cărţile lor seamănă oarecum: dezrădăcinare, lupta vechi-nou, pierderea identităţii, la la la. Aşa că mi-am zis să le mai dau o şansă: Kobo Abe.

Lucia Popa, cea care ne spune două-trei vorbe despre carte, în pagina a doua, crede că romanul se referă, per ansamblu, la absurditatea condiţiei umane. Mie nu mi s-a părut, dar who am I to judge? E oleacă ciudat să crezi că toate romanele care au ceva kafkian în ele (deşi şi epitetul ăsta e supraevaluat) se referă la chestii adânci, impenetrabile, inextricabile şi alţi draci-laci. Din punctul meu de vedere, aria de cuprindere metaforică a romanului se circumscrie perfect greutăţii de a construi o relaţie durabilă între doi oameni, atunci când cel puţin unul dintre ei nu-şi doreşte acest lucru. Că doar de aceea cartea se cheamă Femeia nisipurilor, şi nu Lumea nisipurilor. Punct. Faptul că personajul principal este ţinut captiv într-o colibă ameninţată mereu să se prăbuşească sub greutatea perfidă a nisipului venit de nicăieri şi de pretutindeni nu cred că vorbeşte despre imposibilitatea de adaptare la lumea înconjurătoare, ci despre neputinţa de a putea coexista cu femeia cu care împarţi, forţat, habitatul. De unde extrapolarea asta? Mă rog, e doar un punct de vedere.

În rest, n-am ce comenta. Romanul e citibil, agreabil, metaforic în limite negreţoase şi uşurel fără a fi facil, totuşi. Numai că, încă o dată, mă enervează când încercăm să dăm unui lucru aparent banal conotaţii prăpăstioase. E ca şi cum, citind Capra cu trei iezi, am ajunge la concluzia că scena în care capra îl ademeneşte pe lup şi-l ucide arzându-l ne vorbeşte despre metodele de luptă şi strategiile de decimare a adversarilor politici în secolele trecute.

(Kobo Abe, Femeia nisipurilor, colecţiile Cotidianul, ed. Univers, 2007)

Anunțuri
Comentarii
  1. cilmate spune:

    Mă bucur că spui chestia asta despre „Femeia nisipurilor”.
    Am citit-o demult, de pe vremea cînd i se făcea o propagandă nemaipomenită în anumite cercuri snob intelectuale. Mie nu mi-a plăcut cartea. Mi s-a părut chiar plictisitoare. Poate din cauza vîrstei la care am citit-o, incompatibilă cu astfel de situaţii, poate din cauza stilului care, aşa metaforic cum e, mi s-a părut anost ca nisipul care intra pe peste tot…:)

  2. danboeriu spune:

    Nici mie nu mi-a plăcut în mod deosebit. E genul de carte supraevaluată. Bănuiesc că pârdalnica de corectitudine politică şi-a băgat coada şi-n literatură…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s