Lennon, Bowie, Sex Pistols

Posted: 2009/11/03 in cu cartea pe carte călcând

eroi-127744Nicio diferenţă esenţială între scriitura acestui autor şi cea a douămiiştilor autohtoni. Să vă fut, ne ameninţă autorul suficient de des încât acest lucru să ajungă deranjant.

Nu am nimic cu genul acesta de literatură, care poate avea, la o adică, expresivitate. Nu fac parte din tagma moşnegilor îmbătrâniţi în resentiment, care cred că literatura de azi e lesne dispensabilă, numai pentru că nu respectă canoanele altor epoci. Însă abuzul de agresivitate, fără a avea un fond solid, mi se pare juvenil. Nu suferă comparaţie, de pildă, din punctul meu de vedere, Charles Bukowski şi Henry Miller (acesta din urmă fiind mult mai valoros ca autor de tabuuri literaturizate). Ray Loriga, un autor spaniol tânăr (avea 26 de ani când a apărut Eroi), nu face rabat de la vulgaritate, livrând-o cu o voluptate care sună fals.

Cartea e construită din bucăţi aproape poetice de mărturisiri ale unei adolescenţe turbulente, cu excese vicioase. Sexul, drogurile, rock-ul sunt personaje mai proeminente decât însuşi autorul. Asta n-ar fi, în sine, ceva rău. Numai că visele în care tânărul debusolat se întâlneşte cu un John Lennon arogant şi un David Bowie inaderent nu par să „intre” în poveste decât ca substitut al unei celebrităţi la care fiecare generaţie speră în secret. Posteritatea nu ţine cu tine decât în măsura în care poţi provoca reacţii de neuitat. Iar câtă vreme gaşca lui Loriga se complace în mizerie şi desfrâu, singurele repere valide devin eroii epocii respective. Chiar şi fără ştiinţa lor.

Am reţinut o frază foarte tare, care mi-a plăcut şi pe care îmi propun să n-o uit: Cu adevărat singur eşti atunci când nu poţi auzi ce gândeşti. (p.88)

P.S. E oare o ironie (sau coincidenţă?) faptul că, în timp ce scriam acest text, Yahoo Radio mi-a oferit piesa The Man Who Sold The World, în interpretarea celor de la Nirvana? 🙂

(Ray Loriga, Eroi, ed. Curtea veche, 2009)

Anunțuri
Comentarii
  1. jimtonik spune:

    Conteaza si contextul, altfel suna a oximoron citatul tau.
    Trebuie sa ne spui si de ce nu auzi ce gandesti, pentru ca de cele mai multe ori o persoana alege singuratatea tocmai pentru „a auzi” mai bine ceea ce gandeste.
    Sau urmeaza sa imi spui, Ionica, ia cartea si citeste…?

    • danboeriu spune:

      Nu, n-o să-ţi zic să iei cartea şi s-o citeşti, pentru că nu e prea mare lucru de capul ei. Mi-a plăcut citatul respectiv din două motive: primul, pentru că e unul dintre puţinele lucruri inteligente din carte :), iar al doilea pentru că am avut şi eu uneori senzaţia că singurătatea adevărată te exclude până şi pe tine însuţi, oricât de oximoronic sună. Abia atunci eşti solitar, când simţi că nici tu nu-ţi mai aparţii cu adevărat. Dar asta e o problemă cel puţin la fel de complicată ca şi explicarea Matrixului unui neiniţiat ca mine… :))

      • jimtonik spune:

        Eu macar am incercat cu Matrix-ul… Intr-un punct iti dau dreptate totusi, ambele probleme suna la fel de adolescentine (adica Matrix si singuratatea ce transcede eul)
        Good luck with that whole chestnut 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s