Despre Cioran, cu detaşare

Posted: 2010/06/09 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

E foarte greu, bănuiesc, să mai poţi scrie ceva original despre atletul disperării care a fost Emil Cioran. Dacă înainte de 1990 exista un soi de tăcere vinovată în ceea ce priveşte opera scriitorului român stabilit în capitala Franţei, după revoluţie a izbucnit o explozie compensatorie. Şi, pentru că în privinţa lucrărilor ştiinţifice referitoare la acest subiect nu mă pot pronunţa, cu atât mai nimerit mi s-a părut să citesc cartea unui înfocat cioranian, adică Dan C. Mihăilescu.

Numai că, spre surprinderea mea, în aparenţă e foarte puţină “căldură” în ceea ce scrie DCM. Cartea îşi propune, de fapt, o analiză a scrisorilor pe care Emil Cioran le-a scris de-a lungul vieţii. DCM chiar ne spune că la Cioran trăirea elaborată care face deliciul cărţilor sale e dublată la fel de strălucit de forţa expresivă extraordinară a epistolelor sale. E ca şi cum în Cioran ar sta la pândă două personalităţi la fel de virulente, care-şi caută în permanenţă solul fertil pentru a se dezlănţui. Unde se desparte DCM de Cioran e în următoarea chestiune: Cioran consideră că, din cauza amarului pe care un scriitor trebuie să-l toarne în opera sa, viaţa sa dinafara filelor trebuie să fie senină şi plăcută (de aici, uneori, tonul nerecognoscibil al unor scrisori cioraniene); DCM, de cealaltă parte, susţine că, din contră, calmul şi deliberarea lucidă ar trebui să fie soclul pe care se clădeşte fiecare rând scris cu destinaţia posterităţii. Mai sunt şi alte “divergenţe”, însă mi-e prea lene să mă lupt cu amândoi deodată… :)

De ce zic că e greu să vorbesc despre cartea asta: pentru că nu ştiu către cine să mă îndrept. E ca o partitură cântată de două voci distincte, care, împreună, mai falsează uneori (ca-n exemplul de mai sus), dar care îşi propun, aparent, să meargă împreună pe mai departe. Care e vocea principală? A pictorului dezastrului sau a nondocilului său discipol neoficial? A lucidului până la autodistrugere sau a celui pătruns de morbul ludicului şi al relativismului curios? A celui care pledează pentru bucuria unei dureri fizice care să te transfigureze sau a celui care-şi priveşte cu duioşie micul handicap de vorbire?

Mai departe: care dintre “Ciorani” e aici erou principal? Cel din scrisorile viril-prieteneşti către amicii din alte ţări sau cel topit după Friedgard Thoma în misive de un lirism greu de conceput pentru fanii săi? Cel din “Sunt scârbit de duşmani mai vechi, care-mi reproşează şi acum convingeri din tinereţe. Acelaşi lucru mi se întâmplă, din păcate, şi dincolo de ocean! Ce tâmpenie! Nu poţi scăpa de trecut, mai ales de un anume trecut” (p.74, scrisoare către Relu Cioran) sau cel jucăuş-trivial din “am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că a vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră” (către F. Thoma, p.116)? Răspunsul e simplu: despre amândoi e vorba aici.

Chiar dacă stilul în care a fost scrisă cartea e detaşat, studiat-inaderent, se simte de departe că Dan C. Mihăilescu, dintr-o mare dragoste, a vrut doar să-l “umanizeze” pe Cioran în ochii acelora care cred că scriitorul n-a fost altceva decât întruparea puroiului extincţiei şi al durerii ca formă de spiritualitate. Prin aducerea în faţă, într-o sinteză subţirică (dar aplicată, aş zice, fără fandări inutile), a scrisorilor diverse pe care Cioran, spirit prin excelenţă comunicativ (iată alt paradox!), le-a scris apropiaţilor săi şi prin rememorarea caldă a întâlnirilor pariziene cu maestrul scepticismului, Dan C. Mihăilescu reuşeşte să creeze  o aură magică în jurul unei personalităţi atât de complexe încât nu i-au ajuns cuvintele din două limbi ca să-şi cuprindă în totalitate, cathartic şi eliberat de angoase, propriile tragedii.

(Dan C. Mihăilescu, Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei, 152 p., ed. Humanitas, 2010)

Comentarii
  1. S.B. spune:

    Ți-am citit dupa multa vreme ultimele cronici și mă surprinde puțin înverșunarea intelectuală și angajamentul scolastic. Orice confruntare livrescă cu Cioran e o probă a ambițiilor inconsistente. Mihăilescu, ca Marta Petreu sau Liiceanu îl „utilizează” pe Cioran. Ori întâlnirile decente cu el nu au de a face cu logica articulată a gândului filosofic, ci mai degrabă cu ceea ce antichitatea greacă numea betia divină. Cioran poate fi mai bun ca sexul, dar e periculos. De aceea cred că nu e bine să umbli la femei dacă nu ai puterea să pleci de acolo fără să privești înapoi.
    Ai fi surprins să vezi cum scrie Cioran editorului american al operei sale: îi cere de pildă amânarea datei de publicare a unui volum „până în toamnă, când se vor întoarce studenții…”
    După cum văd eu, a venit vremea să te gândești dacă nu cumva cărțile despre care îți spuneam că sunt leac, au devenit (din pricini de dozaj) altceva. Grecii folosesc „pharmakon” egal pentru leac și otravă. Trăind (nu doar la figurat) pe lângă farmacie mi se pare că nu sunt eu cel mai potrivit să îți aduc aminte că viața miroase întâi a iarbă verde și a trup gol de femeie și nu avem nici un motiv să fim triști pentru asta. În repertoriul de bancuri din portofoliul lui domn doctor ai putea găsi cu oarecari străduințe lucruri mai subtile decât în „Traite de desespoir”. Nu cred că erudiția sluțește spiritul, dar orgoliul ei îngroapă înțelepciunea.
    Cu toții am avut destui dascăli gata să ne învețe cum și ce ar trebui să spunem, dar niciunul care să ne împărtășească ceva despre tăcerea temeinică. A lor, nu a altora…

    • danboeriu spune:

      @ S.B.
      Deşi un mesaj ca al dv. ar fi reclamat fie un răspuns pe mail, fie, preferabil, unul faţă în faţă, o să mă-ncumet să vă răspund aici, ca să nu se creadă că mă eschivez de la a da nişte lămuriri. Aşadar:
      1) nu ştiu unde aţi detectat dv., în textele mele de pe blog, “înverşunare intelectuală”. Din contră, mi se pare că sunt mult mai senin decât în editorialele mele din alte vremuri, care musteau de răzvrătire vag isterică şi resentimente care, azi, îmi par uşor puerile. Deşi nu mă dezic de toate. Fondul rămâne, deseori, intact. Stilistica singură, însă, mai poate patina…
      2) cărţile care pentru mine au fost, cândva, leac nu s-au putut transforma în altceva. Şi asta deoarece am ştiut în permanenţă să fac o delimitare clară între învăţăturile livrate cu dărnicie de vreo ispită livrescă şi mirosul de iarbă proaspătă ori al trupului unei femei. Prietenii chiar ştiu de ce… :)
      3) nu-mi place deloc ideea – pe care văd că o propovăduiţi în ultima vreme – conform căreia orgoliul erudiţiei îngroapă înţelepciunea. Şi vă spun şi de ce: în primul rând, pentru că nu orice tip de erudiţie se clădeşte pe (sau creează ea însăşi) orgoliu; dimpotrivă, cred că o cultură solidă nu te poate face vanitos, decât dacă modalitatea ta de asumare a frumuseţilor lumii se face într-un mod defectuos. În al doilea rând, pentru că nu prea avem de ales. Opţiunea zilelor de azi este între austeritatea sterilă a farmaciei de care vorbiţi şi marasmul purulent al străzii, al televizorului ori al ziarelor tributare unor chestiuni care n-au nimic de-a face cu deontologia. Unde să ne situăm? Unde aţi prefera să respiraţi?
      4) eu am avut un dascăl care m-a învăţat câte ceva despre tăcerea temeinică. Ba mai mult, am şi reuşit să comunic cu el prin această metodă şi să înţelegem, împreună, foarte multe din acea proverbială tăcere a zidurilor. Am avut, în schimb, înţelepciunea să ascult doar sfaturile părinteşti venite din acea direcţie, şi să nu urmez întotdeauna traseul public halucinant (din punctul meu de vedere) pe care a păşit. I-am scris la un moment dat şi un îndemn pe care, din păcate, se pare că nu l-a ascultat la timpul respectiv (“e umedă-nserarea cu proştii metafizici / şi dacă mâine plouă să nu devii livid / să torci încet fuiorul lângă aproape-oameni / să te iubeşti sub ziduri să te iubeşti timid”).
      5) în încheiere: nu, nu cred că Cioran poate fi mai bun decât sexul. Cel puţin, nu deocamdată. Poate mai târziu.

      • mocirita spune:

        ba’, fratilor, nu-mi vine sa cred ca sunteti mai rau ca femeile. luati-va o data la o paruiala ca intre barbati si va trece pe urma. ce dracu’? (prietenii stiu de ce)

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s